Acesta este tatal meu. Acum. V-ar fi placut sa-l cunoasteti inainte. Toate prietenele mele si colegele de facultate (cu care am fost pe undeva candva impreuna) il plac. E omul cu care mergeam adesea la bere... sau dimineata in King la cafea. Sau care a fost alaturi de mine mult cand m-am despartit de D. Sau de multe, multe alte ori.
Acum m-am hotarat sa vi-l arat. Este tot el, dar nu mai este el. Are Alzheimer. Si nu va spun asta ca sa ma compatimiti, nu sunt “saraca”.
Vi-l arat ca sa nu ma mai intrebati de o mie de ori de ce nu merg totdeauna la baut dupa lucru, de ce sunt mai tot timpul ingrijorata/nervoasa si mai ales sa nu ma mai intrebati de zeci de ori de ce nu plec nicaieri in concediu. Pentru ca nu pot, pentru ca nu am cu cine sa-l las, pentru ca nu ma mai descurc cum se descurca alti oameni si gasesc usor solutii la orice problema, pentru ca si daca fac o criza de nervi si plang de draci si de ciuda acasa, cu voi voi fi tot vesela si zambitoare cum sunt de obicei. Pentru ca era o perioada cand, desi cei din jurul meu, mai ales cei de la lucru, ma intrebau de ce nu fac aia, de ce nu merg acolo, ei stiau deja raspunsul. Nu stiu exact cine le-a dat dreptul sa vorbeasca in locul meu despre asta si sa ia decizii, dar acum vi-l prezint. Nu stiu ce raspuns astepati atunci, chiar si acum uneori, cand sunteti curiosi, dar acum vi-l dau.
De asta nu fac toate lucrurile care voua vi se par normale. Pentru ca nu poate sa stea mult timp singur, pentru ca nu stie sa manance, sa meraga la baie sau o gramada de alte lucruri singur, pentru ca uneori nu stie nici ce anotimp este si ca atunci cand i se face rau si nu mai poate sa stea in oricare alta pozitie decat culcat, mi-ar placea sa fiu acolo cand cade ca sa il pot cara pana in pat.
Si pentru ca de multe ori cand ma pun seara in pat imi amintesc ce ganduri si ce vorbe mi-au iesit astazi pe gura si nu sunt deloc mandra de mine pentru acest lucru. Ca ma gandesc ca nu merita nimeni sa fie atat de des certat si sa i se vorbeasca urat pentru ceva ce pur si simplu nu mai poate sa faca. Si imi propun ca macar de maine sa am si mai multa rabadare, sa fiu mai buna si mai atenta la restul lumii si sa nu ma mai gandesc ca oamenii sunt aiurea.
De aceea. Si ca mi-e rusine sa va spun in fata ca m-am saturat de rautatile voastre fara motiv. Si ca ma straduioesc sa nu ma ascund in spatele acestui motiv si sa fiu mai slaba. De aceea il ascund pe tata. De aceea nu vi-l prezint si nu va spun cat de aiurea mi se pare sa va plangeti ca mama voastra v-a luat niste bikini care nu va plac, sau ca sunteti satui ca va sune prea des parintii vostri.
Si asa ma dezvelesc de inca un strat din carapace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu