O casuta de-as avea,

Floare rosie in geam i-as pune(a).

Si din colt in colt o mocheta ca sa fie mai cocheta.

O sa mai adaug eu la poezie la un moment dat. :)) Acum zau, ar fi dragut o casa mare, cu catei, pisici si curte larga, pt. florocele multicolore. Si mai multe camere, in care sa pot primi musafiri galagiosi. Sa bem bere, sa facem gratar si sa povestim despre lucrurile mai greu de povestit.

Mi-ar plăcea mult să am o casă... cu o curte mare, plină de iarbă şi cu o verandă sau ceva asemănător. Şi acum să stau acolo, la aer, cu un scaun foarte comod şi încotoşmănată cu o pătură mare, moale şi călduroasă şi să scriu. Probabil la laptopul pe care nu îl am încă. Probabil aberaţii. Dar m-ar face fericită cred. Să stau acolo şi să scriu tot ce simt. Până când îngheţ de frig, cu degetele ţepene şi cu nasul roşu să intru în casă, unde dacă aş mai avea într-un colţ şi o sobă de teracotă ar fi chiar perfect. Şi pentru că e gratuit să visez şi pot, aş mai vrea şi o prăjitură cu ciocolată apoi, ca sa fie happy-end J

Continuam cu ce stim

Pe o parte din aceste lucruri, o mare parte, le-am mai postat demult undeva, deci cei care ati apucat sa le cititi acolo ... o sa le revedeti si aici. O sa le asez pe fiecare in postari separate. Simt cumva ca e un musai sa-mi impartasesc toate gandurile pe care le-am asternunt pe hartie, ca sa pot continua. E un fel de nevoie de a fi ordonat, de a termina (sau continua) ceva inceput.

Mai naste-ma o data!

Sep 25, 2008 11:25 PM

Cu scuzele de rigoare pt ca am copiat aceasta poezie fara aprobare...promit ca intr-o zi cand am curaj, o voi face... o s-o postez ca mi-a placut tare mult.

Mama, mai naste-ma o data!

Mi-e retina incarcata de imagini

si inima satula.

Naste-ma, mama, macar inca o data!

Mi-s ochii plini de lacrimi

si mainile atinse,

mi-a fost furat trecutul

si nu stiu cine sunt.

Te rog, mama, fa-o pt mine,

mai naste-ma o data!

Nu-mi spune ca nu poti, tu incearca!

... vezi cum esti?!!...

nu ma iubesti, mama...

Incepe sa fie tarziu in mine

si se face frig...

Mama,

vino sa ma nasti!

2-3 versuri...

Nu-mi place prea tare Richard Bach, dar sa zicem ca sunt de acord cu ce zice el aici :)

Norii nu-si fac griji

Ca vor cadea in mare, deoarece

Ei nu pot a) sa cada, b) sa se inece.

Dar sunt liberi

Sa creada ca ar putea,

Si sunt liberi sa se teama,

Daca asta le este dorinta.

***

Viata nu iti cere sa fii consecvent,

Crud, rabdator, saritor, furios, rational,

Necugetat, iubitor, pripit, deschis la minte,

Nevrotic, grijuliu, rigid, tolerant, risipitor,

Ridicol, sanatos, lacom, frumos, lenes, receptiv,

Aiurit, generos, haituit, intim, hedonist, silitor,

Manipulator, intuitive, nestatornic, intelept,

Egoist, amabil sau martirizat.

Viata iti cere, insa, sa simti

Consecintele propriilor decizii.

***

Tine minte ca aceasta lume

Nu este reala.

Este un loc de joaca al aparentelor,

Unde iti exercizezi aptitudinea

De a depasi stadiul de asa-pare-a-fi

La asa-stiu-ca-este.

***

Pentru ce ai impresia ca esti ciudat, altfel,

Un intrus singuratic,

cand, pur si simplu,

nu ti-ai gasit inca familia, neamul?

***

Uitarea este

Ceea ce oamenii,

De pe aceasta planeta

Numesc

“constiinta”

***

Nu existi pentru a impresiona lumea.

Existi pentru a-ti trai viata

In asa fel incat sa fii tu fericit

***

O fetita, o poveste

Astazi o sa va spun povestea “Aventurile Liviei intr-o zi de joi”

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, o fetita. Nici prea mica, nici prea mare, nici prea cuminte, nici prea rea, ca orice fetita de prin tinuturile acelea. . La toate acesea asorteaza o pereche de cercei maron, mari, de lemn, pe care ii avea de la un targ de iarna cand a fost cu D. Apoi inca un inel de lemn, si inca unul cu piatra maron, de la L., pe inelarul de la mana stanga. Peste, isi ia paltonasul ei cu blanita si purcede la drum.JSi intr-o dimineata, nu intamplatoare, dar care ar putea fi una din multele ei dimineti, o dimineata grea, se hotaraste ea sa plece sa se plimbe prin tinut. Cum era singura singurica, azi nimeni nu o punea sa faca treaba si era inca prea devreme ca s-o cheme altii si pe ea la joaca, se face frumusica, isi ia o fustita lunga, lunga si intortocheata, maron (ca sa vezi), isi pune o bluzita de aceeasi culoare, cu danteluta, isi ia bocanceii ei frumusei, apoi se uita in oglinda. Colorata la fata, dar nu foarte, parul ei balai, cu carare pe o parte de aceasta data, ridicat in varful capului cu 3 agrafe...o privire, inca una...dragutza Fiind o dimineata complicata, are sufletul greu si inima stransa; totusi, constienta ca aceasta calatorie fantastica o s-o inveseleasca. Si in plus, are multe la care sa se gandeasca.

Afara ninge cu niste fulgi mari, mari de toata frumusetea, iar peisajul este de un alb linistitor.

Prima data intra in magazinul plin cu bunatati al unei tanti. Desi, la inceput, nesigura ce cauta acolo, acest sentiment este pe loc inlocuit atunci cand simte mirosurile care mai de care mai apetisante ale patiseriei ca de basm, cu clinchet de clopotei la usa, cu vitrine intinse pline de dulciuri si cu o caldura de parca te-ai fi lipit de o soba. Saluta politicos si se gandeste ce si-ar dori. Acolo era o tanti, putin mai mare decat Livia (asa am hotarat s-o cheme pe aceasta fetitza), care desi nu prea stia ea sa fie dragutza, (i-ar mai trebui niste lectii de la Zana cea Buna) a incantat-o. O tanti asa gingasa ca ea nu poate fi rea. Plus ca era imbracata intr-o bluza portocalie, peste care avea un capotel galben cu margini de culoare rosie. Ce mai, o veselie s-o vezi. Si parul...ah, si parul. Avea tantia asta niste cosite tare interesante. Si in timp ce sta Livia si o admira, o studia si din profil si din fata, si din celalalt profil, isi comanda si 2 placintute cu branza sarata. Si sa va mai zic de cositele acestei tantii. O culoare de saten, crem, caramel, nu stiu exact sa va spun ce nuanta avea, si cu niste suvite sucite si rassucite, care tarversau capul dintr-o parte in alta si prinse sub alte suvinte in partea opusa, de unde incepeau sa se intortocheze. Apoi tot parul era ridicat in spate, aparent dezordonat, de un cleste albastru. Spun ca era dragutza aceasta tanti pt ca desi nu prea stia ea sa zambeasca prea mult, sau sa faca vreun gest exagerat, s-a oferit sa-i dea Liviei o plasa sa-si bage burek-ii (Livia nu stie exact de unde vine cuvantul acesta), dupa ce i-a ambalat cu grija in hartie si intr-o pungutza pe fiecare. Si gest de bunatate pe ea: nu ii cere Liviei niciun leu pe plasutza. Fetitza ar fi refuzat punga pt ca invatase ca nu este frumos sa folosesti prea mult plastic, dar nu ai cum sa pui bunatate de burek aburind in geanta, sa se murdareasca. Dar vrea s-o plateasca totusi. Si o intreaba pe tanti daca aici nu se aplica legea cu leu pe plastic. Era, ce-i drept, un anunt acolo cu “Punga 20 bani”, dar putin dezamagita ca nu este pus si in practica, Livia scotoceste prin gentuta ei, mai scotoceste o data, si inca o data si gaseste 2 monede de 10 bani. Multumita ca si-a atins scopul, ridica ochii de la gentuta ei si... ce credezi ca vede?!

... De undeva din spate aparuse un ditamai capcaunul, un bucatar se pare, cu o burta cat a dwarfilor din povesti, cu un maiou alb, crem, spalacit si destul de ponosit; si un picutz cam infricostor. Ar fi preferat sa nu dea nas in nas cu el, dar ma rog, cum e o fetitza cuminte, multumeste frumos, trage usa, se aude clinchetul clopoteilor si pleaca...

Nici ea nu stia ce o mai asteapta in aceasta aventura. Se simtea un strop mai bine, dar inca nelinistita de vastele strazi, oameni, cladini si sentimente.

La un moment dat trece pe landa NPI. Ar fi vrut sa intre si sa o salute pe zana dragutza care locuieste aici si de care ei ii place mult...se gandeste, se razgandeste si pana la urma zice ca nu e momentul sa se abata atata de la drum.

Vede un magazinas cu haine second-hand. Se gandeste si de aceasta data ce sa faca, ce sa faca, dar trece mai departe. Se gandeste apoi sa mearga la EON Gaz, ca si asa avea scrisorica de la ei in gentuta, dar isi da seama ca nu este chiar in drumul ei si oricum acum nu vrea sa-si bata capul cu asta.

Trece apoi pe langa magazinul “Aici este Raiul pe Pamant”, unde isi aminteste de tanti aceea dragutza, dragutza, despre care ea crede ca este verisoara de-a doua cu Zana care te vindeca. Mai trece pe langa un magazin cu papa pentru catei, pe langa niste chioschiuri cu ziare, care mai de care mai colorate.

La coltul unei strazi da peste un magazin cu 3.8, demult uitat, in care, surprinzator, mai totul era 4 lei. Se hotaraste repede sa intre si acolo. Isi ia un cos, dupa ce are grija sa-si bage bine placintutele in desaga, si incepe sa se plimbe printre rafturile ordonate si pline de globuri, globulete, rame foto, bete parfumate, oja, jucarii, abtibilduri de unde lua ea pt ceilalti copii cand mergea si ea la NPI, ce mai, o gramada de jucarii colorate care mai de care facute sa-ti fure ochii. Prima data opteaza pt. un scotch lat, trebuincios, apoi un pachet mare, mare de servetele umede, apoi o cordelutza simpatica foc, gri, cu floricele, dar pe care neavand oglinda sa o probeze, nu e sigura cum i-ar sta cu ea, si stie ca este posibil sa nu o foloseasca, dar parca prea tare ii place. O s-o ia acasa si vede ea apoi. Se mai plimba ea pe acolo ce se mai plimba, mai gaseste si o husa de copii pt telefon. O cantareste, o pipaie, o masoara si o pune la loc, ca doar inca nu are telefon. Mai gaseste apoi o cutie patrata de pus painea in ea, ca cea adusa de Liana, despre care o tanti carcotasa comenteaza ca e din carton si se stramba. “Ciudati oameni!”, gandeste fetitza si se mai plimba putzin. Iar spre sfarsit, isi mai ia si o cutiutza stranie, dreptunghiulara, inalta de vreo 50 cm, maron (sic! azi predomia aceasta culoare) cu un capac cu floricele bleu. Nu stie daca este doar o cutie simpatica de depozitat lucruri multe :D, dar ea crede ca poate fi si un minunat scaunel pt cand mananca la bucatarie. Deci si-a luat un lucru util, un lucru simpatic si inca o cutie utila si incapatoare pt multele minunatii pe care le are ea. Mandra, nevoie mare, trece pe la cei 2 zgarie-branza de la iesire, cam morocanosi si cam masivi, dar carora le da din desaga ei niste banuti ca s-o lase sa plece si iese in omatul sclipitor din strada.

Sa fi cheltuit prea multi bani? Pe jucarii? Nici vorba. Nu va faceti griji, n-o s-o certe nici mama, nici tata acasa. Si nici macar altcineva. Plus ca ei ii plac mult jucariile si dulciurile, si incearca sa aiba mare grija de ele. De acum inainte se gandeste sa ataseze poze cu ele in Capitolul “Dragele mele”, ca sa va bucurati si voi impreuna cu ea.

Se mai plimba ea ce se mai plimba pe strazile albe. Mai trece pe langa cladiri vechi si frumoase, si se gandeste ca atunci cand va fi mare, daca va fi cuminte, poate va avea si ea o casuta de aceea, cu gradinita si balcon, cu ferestre mari si curte pentru animalutze cu duiumul. Dar pana atunci mai e mult, e nevoie sa mai creasca putin.

Apoi trece pe langa coltul unde astepta demult autocarul pt. pachetul cu papa bun de la nsite omuleti simpatici care trimiteau regulat prajituri si delicatese, o mai incearca niste sentimente, trece pe langa vitrina unui magazin cu bibiclete pt interior (a auzit ea ca este sanatos sa faci miscare si se gandea ca poate ar motiva-o), apoi pe langa unul cu aragaze, cuptoare cu microunde si masini de spalat...stie ca ar fi fost bine sa intre si acolo, sa se uite si sa se gandeasca, dar nu are chef. Are deja bocceluta plina, putin cam grea, si in plus, acolo nu vede nicio jucarie...

Ajunsese nu departe de casa, cand gaseste intr-un morman de zapada un ghemotoc de caine negru si latos, bucuros nevoie mare de mormanul de zapada. Se joaca putzin cu el, indreptandu-se spre casuta ei. Apoi vede un nene caruia i se pare hazliu acel ghemotoc de blanitza neagra care vine dupa ea si baga botul in bocceluta, se vede ca ii mirosisera si lui burek-ii, ii zambeste si ii raspunde si ea cu un zambet, iar apoi se treszeste ca este deja in fata usii casutei ei.

Urca treptele, se dezbraca de paltonas, se lasa pupata de catelul ei tembel, isi pune un burek mare pe o farfurie, isi umple o cana de cafea (a se citi ciocolaata calda, desi v-am mai spus, nu e nici mica, nici mare, deci are voie sa bea si cafea; dar voi, copii, sa nu faceti ca ea) si se asaza tacticos in fata monitorului, cu jucariile langa ea.

Iar eu am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa. Iar daca nu va place, va promit ca urmatoarea istorisire o sa fie si mai frumoasa, si cu mai multe peripetii si jucarii. Iar pe tehnoredactor o sa va rog a-l scuza pt. eventualele prostii, dar intelegeti-l si pe el, e aproape ora 3 noaptea si dimineata merge la lucru.

Cu aroma de cafea

Ma vad din exterior. Ma vad la cafeaua de dimineata, mandra de acest nou obicei, ma vad discutand cu tine. Ca intr-un roman, poti vedea cu ochii mintii desfasurand-se aceste imagini. Purtand dicutii despre carti, despre stiri, poate si despre politica daca m-as pricepe o idée mai mult. Despre oameni, despre idei si mai ales despre manipulare, emotii, presupuneri si despre viata altor oameni. Dar oare se intampla la cafeaua de dimineata sau este doar un roman?!

Prietenii mei

Nu-mi mai plac prietenii mei. Da, spun un lucru urat. Nu stiu exact de ce... poate ca mi-au crescut mie pretentiile odata cu varsta, poate sunt o pretentioasa (bine, si asta este adevarat, dar la acest capitol nu cred ca m-am schimbat prea mult), poate ca ei nu mai sunt asa de incredere cum erau odata, nu stiu de ce...

Mi-e dor de acele perioade indepartate cand stateam cu el/ea/ei (excludem grupulete de fete...niciodata nu cred ca am avut mai mult de 2 la acelasi nivel de prietenie) pana tarziu in noapte, mancand aberatii de chipsuri si band cola, barfind si susotind la gura sobei ca sa nu se simta mirosul de tutun in camera, sau prinzandu-ne lumina diminetii povestind cele 1000 de lucruri ramase nepovestite in cele 15 ore state zilnic impreuna, 7 zile din 7.

Sau mi-e dor de acele perioade cand minteai pe mama, tata, sora, prietena, invatatoarea si pe cine mai era nevoie pentru el/ea pentru ca avea nevoie. O nevoie mai serioasa sau mai putin serioasa, dar clar nevoie de acoperire sau de companie. Cand cuvantul spus era cuvant dat si nu ti-l incalcai in ruptul capului. Cand puteai conspira cu ea si impartasi secrete despre acel baiat simpatic pe care il urmareai de o saptamana din priviri, cand te puteai baza pe iesirea in oras ca turbai si te urcai pe pereti daca ramaneai singura in casa, atunci cand o sunai si vorbeati ore intregi la telefon, plangandu-ti starea in care se afla sufletul si orgoliul tau ranit de cine stie ce persoana terta.

Mi-e dor de acele perioade cand mergeam la Carturesti impreuna si beam ceai, sau mergeam la teatru, apoi la cafea si ne simteam speciale.

Vreau acea prietenie in fata careia nu iti este jena sa spui ca esti nespalata pe cap, casa ta arata ca dupa un razboi, patul este nefacut si frigiderul; pute, dar o inviti cu nerabdare sa va beti cafeaua impreuna. Acea prietenie in care mergeam in frigiderul tau si imi luam singura mancare sau cand toate lucrurile imi pareau asa naturale, nesimtind nevoia sa le analizez pe toate partile si sa vad daca am facut/zis ceva nelalocul lui.

Acum prietenii nu mai sunt asa. Poate m-am schimbat atat de mult eu, poate ei, poate putin fiecare, sau poate imbatraneala asta ne-a prostit si ne-a invatat sa ne punem pe noi pe primul plan. Poate aceasta maturizare este cauza multor tristeti si a multor insingurari.

Oare odata cu spusul adio coca colei, ocheadelor si flirturilor nevinovate, a noptilor pierdute trebuie sa spunem adio si prieteniilor stranse? Sau este doar o problema a mea?!

dupa cum vedeti, azi am avut spor la scris...

Blugi evazati si ciocolata calda

Adesea se intampla sa-mi fie dor de studentie. Insa acum mi-e dor cu precadere de o toamna, cred ca din anul 1. Era o vreme cand stateam in complexul studentesc, purtam blugi evazati si largi, de cele mai multe ori la pachet cu o bluza lalaie si cu un ghiozdan inchis la culoare. Inca era o perioada cand credeam ca lalai este placut; imi dadea un confort nemaipomenit. Si in acea toamna mancam des covrigi calzi din complex si am bazut zeci de cani de ciocolata calda, imi cumparam de la billa pungi mari de praf de ciocolata si imi faceam acasa. Era o vreme cand slab, lalai si fara griji imi caracterizau existenta. Mi-e dor de vremuri de alta data.

Invat sa traiesc azi, dar mi-e mereu dor.