O fetita, o poveste

Astazi o sa va spun povestea “Aventurile Liviei intr-o zi de joi”

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, o fetita. Nici prea mica, nici prea mare, nici prea cuminte, nici prea rea, ca orice fetita de prin tinuturile acelea. . La toate acesea asorteaza o pereche de cercei maron, mari, de lemn, pe care ii avea de la un targ de iarna cand a fost cu D. Apoi inca un inel de lemn, si inca unul cu piatra maron, de la L., pe inelarul de la mana stanga. Peste, isi ia paltonasul ei cu blanita si purcede la drum.JSi intr-o dimineata, nu intamplatoare, dar care ar putea fi una din multele ei dimineti, o dimineata grea, se hotaraste ea sa plece sa se plimbe prin tinut. Cum era singura singurica, azi nimeni nu o punea sa faca treaba si era inca prea devreme ca s-o cheme altii si pe ea la joaca, se face frumusica, isi ia o fustita lunga, lunga si intortocheata, maron (ca sa vezi), isi pune o bluzita de aceeasi culoare, cu danteluta, isi ia bocanceii ei frumusei, apoi se uita in oglinda. Colorata la fata, dar nu foarte, parul ei balai, cu carare pe o parte de aceasta data, ridicat in varful capului cu 3 agrafe...o privire, inca una...dragutza Fiind o dimineata complicata, are sufletul greu si inima stransa; totusi, constienta ca aceasta calatorie fantastica o s-o inveseleasca. Si in plus, are multe la care sa se gandeasca.

Afara ninge cu niste fulgi mari, mari de toata frumusetea, iar peisajul este de un alb linistitor.

Prima data intra in magazinul plin cu bunatati al unei tanti. Desi, la inceput, nesigura ce cauta acolo, acest sentiment este pe loc inlocuit atunci cand simte mirosurile care mai de care mai apetisante ale patiseriei ca de basm, cu clinchet de clopotei la usa, cu vitrine intinse pline de dulciuri si cu o caldura de parca te-ai fi lipit de o soba. Saluta politicos si se gandeste ce si-ar dori. Acolo era o tanti, putin mai mare decat Livia (asa am hotarat s-o cheme pe aceasta fetitza), care desi nu prea stia ea sa fie dragutza, (i-ar mai trebui niste lectii de la Zana cea Buna) a incantat-o. O tanti asa gingasa ca ea nu poate fi rea. Plus ca era imbracata intr-o bluza portocalie, peste care avea un capotel galben cu margini de culoare rosie. Ce mai, o veselie s-o vezi. Si parul...ah, si parul. Avea tantia asta niste cosite tare interesante. Si in timp ce sta Livia si o admira, o studia si din profil si din fata, si din celalalt profil, isi comanda si 2 placintute cu branza sarata. Si sa va mai zic de cositele acestei tantii. O culoare de saten, crem, caramel, nu stiu exact sa va spun ce nuanta avea, si cu niste suvite sucite si rassucite, care tarversau capul dintr-o parte in alta si prinse sub alte suvinte in partea opusa, de unde incepeau sa se intortocheze. Apoi tot parul era ridicat in spate, aparent dezordonat, de un cleste albastru. Spun ca era dragutza aceasta tanti pt ca desi nu prea stia ea sa zambeasca prea mult, sau sa faca vreun gest exagerat, s-a oferit sa-i dea Liviei o plasa sa-si bage burek-ii (Livia nu stie exact de unde vine cuvantul acesta), dupa ce i-a ambalat cu grija in hartie si intr-o pungutza pe fiecare. Si gest de bunatate pe ea: nu ii cere Liviei niciun leu pe plasutza. Fetitza ar fi refuzat punga pt ca invatase ca nu este frumos sa folosesti prea mult plastic, dar nu ai cum sa pui bunatate de burek aburind in geanta, sa se murdareasca. Dar vrea s-o plateasca totusi. Si o intreaba pe tanti daca aici nu se aplica legea cu leu pe plastic. Era, ce-i drept, un anunt acolo cu “Punga 20 bani”, dar putin dezamagita ca nu este pus si in practica, Livia scotoceste prin gentuta ei, mai scotoceste o data, si inca o data si gaseste 2 monede de 10 bani. Multumita ca si-a atins scopul, ridica ochii de la gentuta ei si... ce credezi ca vede?!

... De undeva din spate aparuse un ditamai capcaunul, un bucatar se pare, cu o burta cat a dwarfilor din povesti, cu un maiou alb, crem, spalacit si destul de ponosit; si un picutz cam infricostor. Ar fi preferat sa nu dea nas in nas cu el, dar ma rog, cum e o fetitza cuminte, multumeste frumos, trage usa, se aude clinchetul clopoteilor si pleaca...

Nici ea nu stia ce o mai asteapta in aceasta aventura. Se simtea un strop mai bine, dar inca nelinistita de vastele strazi, oameni, cladini si sentimente.

La un moment dat trece pe landa NPI. Ar fi vrut sa intre si sa o salute pe zana dragutza care locuieste aici si de care ei ii place mult...se gandeste, se razgandeste si pana la urma zice ca nu e momentul sa se abata atata de la drum.

Vede un magazinas cu haine second-hand. Se gandeste si de aceasta data ce sa faca, ce sa faca, dar trece mai departe. Se gandeste apoi sa mearga la EON Gaz, ca si asa avea scrisorica de la ei in gentuta, dar isi da seama ca nu este chiar in drumul ei si oricum acum nu vrea sa-si bata capul cu asta.

Trece apoi pe langa magazinul “Aici este Raiul pe Pamant”, unde isi aminteste de tanti aceea dragutza, dragutza, despre care ea crede ca este verisoara de-a doua cu Zana care te vindeca. Mai trece pe langa un magazin cu papa pentru catei, pe langa niste chioschiuri cu ziare, care mai de care mai colorate.

La coltul unei strazi da peste un magazin cu 3.8, demult uitat, in care, surprinzator, mai totul era 4 lei. Se hotaraste repede sa intre si acolo. Isi ia un cos, dupa ce are grija sa-si bage bine placintutele in desaga, si incepe sa se plimbe printre rafturile ordonate si pline de globuri, globulete, rame foto, bete parfumate, oja, jucarii, abtibilduri de unde lua ea pt ceilalti copii cand mergea si ea la NPI, ce mai, o gramada de jucarii colorate care mai de care facute sa-ti fure ochii. Prima data opteaza pt. un scotch lat, trebuincios, apoi un pachet mare, mare de servetele umede, apoi o cordelutza simpatica foc, gri, cu floricele, dar pe care neavand oglinda sa o probeze, nu e sigura cum i-ar sta cu ea, si stie ca este posibil sa nu o foloseasca, dar parca prea tare ii place. O s-o ia acasa si vede ea apoi. Se mai plimba ea pe acolo ce se mai plimba, mai gaseste si o husa de copii pt telefon. O cantareste, o pipaie, o masoara si o pune la loc, ca doar inca nu are telefon. Mai gaseste apoi o cutie patrata de pus painea in ea, ca cea adusa de Liana, despre care o tanti carcotasa comenteaza ca e din carton si se stramba. “Ciudati oameni!”, gandeste fetitza si se mai plimba putzin. Iar spre sfarsit, isi mai ia si o cutiutza stranie, dreptunghiulara, inalta de vreo 50 cm, maron (sic! azi predomia aceasta culoare) cu un capac cu floricele bleu. Nu stie daca este doar o cutie simpatica de depozitat lucruri multe :D, dar ea crede ca poate fi si un minunat scaunel pt cand mananca la bucatarie. Deci si-a luat un lucru util, un lucru simpatic si inca o cutie utila si incapatoare pt multele minunatii pe care le are ea. Mandra, nevoie mare, trece pe la cei 2 zgarie-branza de la iesire, cam morocanosi si cam masivi, dar carora le da din desaga ei niste banuti ca s-o lase sa plece si iese in omatul sclipitor din strada.

Sa fi cheltuit prea multi bani? Pe jucarii? Nici vorba. Nu va faceti griji, n-o s-o certe nici mama, nici tata acasa. Si nici macar altcineva. Plus ca ei ii plac mult jucariile si dulciurile, si incearca sa aiba mare grija de ele. De acum inainte se gandeste sa ataseze poze cu ele in Capitolul “Dragele mele”, ca sa va bucurati si voi impreuna cu ea.

Se mai plimba ea ce se mai plimba pe strazile albe. Mai trece pe langa cladiri vechi si frumoase, si se gandeste ca atunci cand va fi mare, daca va fi cuminte, poate va avea si ea o casuta de aceea, cu gradinita si balcon, cu ferestre mari si curte pentru animalutze cu duiumul. Dar pana atunci mai e mult, e nevoie sa mai creasca putin.

Apoi trece pe langa coltul unde astepta demult autocarul pt. pachetul cu papa bun de la nsite omuleti simpatici care trimiteau regulat prajituri si delicatese, o mai incearca niste sentimente, trece pe langa vitrina unui magazin cu bibiclete pt interior (a auzit ea ca este sanatos sa faci miscare si se gandea ca poate ar motiva-o), apoi pe langa unul cu aragaze, cuptoare cu microunde si masini de spalat...stie ca ar fi fost bine sa intre si acolo, sa se uite si sa se gandeasca, dar nu are chef. Are deja bocceluta plina, putin cam grea, si in plus, acolo nu vede nicio jucarie...

Ajunsese nu departe de casa, cand gaseste intr-un morman de zapada un ghemotoc de caine negru si latos, bucuros nevoie mare de mormanul de zapada. Se joaca putzin cu el, indreptandu-se spre casuta ei. Apoi vede un nene caruia i se pare hazliu acel ghemotoc de blanitza neagra care vine dupa ea si baga botul in bocceluta, se vede ca ii mirosisera si lui burek-ii, ii zambeste si ii raspunde si ea cu un zambet, iar apoi se treszeste ca este deja in fata usii casutei ei.

Urca treptele, se dezbraca de paltonas, se lasa pupata de catelul ei tembel, isi pune un burek mare pe o farfurie, isi umple o cana de cafea (a se citi ciocolaata calda, desi v-am mai spus, nu e nici mica, nici mare, deci are voie sa bea si cafea; dar voi, copii, sa nu faceti ca ea) si se asaza tacticos in fata monitorului, cu jucariile langa ea.

Iar eu am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa. Iar daca nu va place, va promit ca urmatoarea istorisire o sa fie si mai frumoasa, si cu mai multe peripetii si jucarii. Iar pe tehnoredactor o sa va rog a-l scuza pt. eventualele prostii, dar intelegeti-l si pe el, e aproape ora 3 noaptea si dimineata merge la lucru.