Nov 30, 2008 5:14 PM, tot mai veche deci
"Mă simt pregătit să mă îndrăgostesc încă o dată, ca miopul, ei bine, da, de ce nu, o ultimă dată..."
"Isus era luminos întreaga noapte, în piaţa din faţa bisericii, şi deschidea braţele către mine, singurul care făcea aşa ceva în oraşul acela mort. Nu ştiu dacă într-adevăr s-a sacrificat pt noi, dar evident te simţi mai bine dacă îl viziteţi cu regularitate. Îmi place privirea lui de Dumnezeu care s-a făcut om şi care s-a prins, un pic cam târziu, de greşeala pe care a comis-o. Ne contemplă tandru, politicos, neaminănţător, totuşi puţin consternat [...] Zău că e cool bărbosul acesta plin de modestie. S-a dat jos ca să ne salveze, şi drept mulţumire, a fost torturat, asasinat, şi tot ne iartă lipsa de nerecunoştinţă. Asta este Isus Christos: noi îl chemăm în ajutor şi tot el ne cere iertare. Şi nu face fiţe pt un fiu al lui Dumneyeu . Am cunoscut niste "copii de ehehe!..." care se dădeau mult mai interensaţi decât El. Când mă gândesc că îşi dorea să ne ia în braţe şi că am profitat de chestia asta ca să-l prindem pe loc în cuie, cum făcea Nabokov cu fluturii!...
De ce se închid bisericile noaptea, în momentul când ai cea mai mare nevoie de ele? [...] Cu braţele încrucişate pe pământ, eram invidios pe copaci. Ei, cel puţin aveau rădăcini. Până în acele clipe uitam complet formaţia mea catolică, şi, uite-aşa, dintr-o dată, ceream iertare cerurilor sub pretextul depresiei. Distractiv, nu? Uneori, lăsam să se rostogolească la vale, pe cearcănele negre şi barba proaspăt apărută, câteva lacrimi ivite pe neaşteptate . Dacă aţi şti cât de preocupat eram să-mi opresc zâmbetul!... Rictusul antidisperare este o grimasă epuizantă."
Frederic Beigbeder
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu